București

Șezătoare București

ȘEZĂTOARE BUCUREȘTI

Suntem un grup de doamne (și domni! deocamdată, unul la număr: dl. Nelu Dumitrescu, de la care am învățat foarte multe și de la care incă învățăm) pasionați de portul românesc, în principal de cămașa românească din toate zonele etnografice ale țării.

Ne întâlnim săptămânal pentru a ne consulta și sprijini reciproc în proiectele noastre.

Albumul de față reunește cămăși cusute în cei peste șapte ani de activitate a grupului, cămăși care reflectă nivelul fiecăreia dintre noi în momentul în care au fost concepute. O dată finalizate, cresc și standardele noastre, implicit abilitățile. Imaginile vorbesc despre nivelul nostru actual, iar rândurile de mai jos spre ceea ce tindem.

Suntem unite/uniți de identitatea noastră culturală, mai ales de cămașa tradițională, Cămașa/IA, așa cum apare ea în perioada sa de apogeu (1835-1918). După părerea noastră, cămășile cusute în această perioadă sunt cele mai valoroase din punct de vedere estetic și etnografic. Vrem să ne fie reper pentru zonele în care avem astfel de exemple.

Ne inspirăm din modelele precursoarelor noastre, unele uitate prin lăzile de zestre sau făcând parte din colecțiile muzeelor din țară și din străinătate ori din colecții particulare. Suntem neobosite/neobosiți în a căuta, identifica, reînvăța și reutiliza tehnicile folosite de strămoașele noastre.

Ne dorim ca ceea ce coasem să rămână testament identitar generațiilor viitoare.

Căutăm materiale potrivite fiecărei regiuni și perioade istorice.

Totul începe de la pânză și implicit de la meșterii țesători care, prin îndeletnicirea lor, încearca să readucă în zilele noastre pânza țesută în trecut. Îi sprijinim pe aceștia și integrăm rezultatele muncii lor în proiectele nostre, tocmai pentru a perpetua acest meșteșug. Nu dăm la o parte nici pânza industrială atunci când aceasta corespunde standardelor de calitate.

Oferim sprijin atunci când vedem că este nevoie.

Învățam copiii să coasă! Ei sunt viitorul și în felul acesta simțim noi să dăm mai departe dragostea pentru cămașa tradiționala – mărturie stau fotografiile cu copiii de la Jitia și Bisoca.

Participăm la evenimente menite să readuca în atenția zilelor noastre valoarea costumului popular, atât în țară, cât și în afara granițelor. Avem un deosebit interes pentru expoziții realizate de muzee din țară, căci aici găsim surse de inspirație și documentare atât de valoroase pentru noi.

Evenimente ale anului 2016:

– Vizită la Muzeul de Artă Populară Constanța.

– Șezătoare la Buzău – Scopul vizitei a fost descoperirea portului popular din zonă.

– Festivalul Iei de la Cezieni – editia a XXXII-a.

– Expoziție organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei – expoziție care abordează, în paralel, problema respectării statutului piesei originale de port și problema cultivării tradiției în costum prin replici și piese de inspirație tradițională.

Evenimente ale anului 2017:

– Șezătoare la Bisoca-Buzău

– Șezătoare la Cristian – Brașov

– Expoziție Muzeul Etnografic al Moldovei- Palatul Culturii – Complexul Muzeal Naţional “Moldova”- Iași.

– “Muzeul Județean Teleorman” a lansat în 2016 provocarea realizării unui model popular pe o bucată de pânză, trimiterea la muzeu şi apariția într-o miniexpoziţie. După expoziție lucările vor fi adunate într-un album, ce a fost donat de catre ȘEZĂTOARE BUCUREȘTI, muzeului. Eșantioanele au modele cusute pe iile noastre. La sfârșitul albumului este descrierea materialelor și punctele de cusături folosite.

In iunie 2017 am mers la Alexandria. Am vizitat expoziția permanentă și expoziția temporară ,,Bosceaua Teleormăneană,,

Evenimente ale anului 2018:

– Expoziție organizată de Muzeul Textilelor – comuna Băița, județul Hunedoara.

Vizitarea expoziției “Textilele- Artă și Necesitate. Piese de Vârf din Colecția Muzeul Textilelor”

Turul expoziției cu muzeograful expoziției, Florica Zaharia.

– Expoziție organizată de Muzeul Casa Băniei- Craiova

– Expoziție realizată de Muzeul Judeţean Olt- Slatina, Secţia de Etnografie, prin doamna Claudia Balaș-muzeograf. Tezaur naţional, într-o expoziţie unicat. Costume populare de ceremonie, şube specifice regiunii Romanaţi, cojoace de nuntă, toate au fost expuse pentru prima dată publicului vizitator.

– IAȘI- LA MUZEU – invitație Eva Gioșanu- muzeograf la,, Palatul Culturii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”- Muzeul de Etnografie!

– CONSTANȚA – Doamne de la Șezătoare București au participat la evenimentul ,,Costumul românesc de patrimoniu, centenar de tradiție și continuitate” ce a avut loc la Muzeul de Artă Populară. În prima parte au fost prezentate costume populare vechi, din colecția Eugenia Catargiu. În partea a doua s-au prezentat cămăși cusute de membrele șezătorii.

– Șezătoare la Drăgășani – La invitația doamnei Aurelia Iordache am mers la Drăgășani, la Crama Casa de Vinuri Iordache. Șezătoarea a avut loc în incinta muzelui particular, unde sunt expuse costume tradiționale.

Evenimente ale anului 2019:

– Chișinău – Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală – Expoziția « 100 de cămăși basarabene salvate de la dispariție »

– Cluj – Muzeul Etnografic al Transilvaniei – expoziția “Ținută, Culoare, Stil – Cămașa țărănească de altădată”

– Șezătoare la Avrig – Un proiect al Bibliotecii Avrig și al Asociației “Prietenii Avrigului”. “Hai cu lucrul la Avrig”.

– Ziua Iei în Vrancea – Această întâlnire a fost posibilă cu ajutorul doamnei Maria Murgoci, director al Ansamblului ,,Țara Vrancei” care a organizat o expoziție de cămași din colecția personală.

– Lansare carte Ion Cherciu, Focșani

Evenimente ale anului 2020:

– Giurgiu – Muzeul Judeţean “Teohari Antonescu” Giurgiu a organizat expoziția „Ștergare țărănești din zona etnografică Vlașca”.

– Șezătoare cu filmare în Grădina Muzeului Nicolae Minovici pentru susținerea dosarului “Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

– Aluniș Art Center, județul Buzău-Șezătoare.

– Șezătoare la Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” Mogoşoaia

– Șezătoare la Mânzălești -Piese de port popular din zona Mânzălești- Buzău. Aparțin doamnelor Elena Manea și Cecilia Petrescu.

Evenimente ale anului 2021:

– Vizită la Muzeul Casa Băniei a fost pentru a vedea expoziția temporară „CĂMAȘĂ CU ALTIȚĂ din patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova – mărturie istorică și marcă identitară”

– Expoziția Satul Regal, ce cuprinde documente, fotografii, obiecte și costume din patrimoniul Casei Regale, Muzeului Satului și Arhivelor Naționale ale României, costumele aparținând Casei Regale

– Șezătoare la Cernătești – Dolj

– Expoziție organizată de Muzeul Olteniei Craiova.

O altă expoziție de valoare a avut loc în luna Iunie 2021, la Focșani, ”Zilele portului popular vrâncean”, organizată de Muzeul Vrancei. Peste 150 de cămăși din toate zonele folclorice ale județului Vrancea, catrințe, ițari, bete, brâie, cheptare, sumane, ștergare – aflate în patrimoniul Muzeului Vrancei .

Evenimente ale anului  2022:

În luna aprilie, a avut loc la Vilnius, Lituania, expoziția “Identitatea culturală construiește comunități puternice – costumul popular din România și Republica Moldova”. Evenimentul a fost organizat cu suportul Ambasadei României în Lituania și Letonia și Ambasadei Republicii Moldova. Au fost expuse aici 15 costume din România, ale căror cămăși au fost realizate de membre ale comunității Șezătoare București, dar și alte altor șezători din țară, precum și 15 costume din Republica Moldova.

În luna mai a anului 2022 memberele șezătorii au participat la Avrig la evenimentul intitulat “Hai cu lucrul la Avrig, Șezătoarea șezătorilor la Avrig, editia a IV a” a reunit șezători din toată țara, precum și de peste Prut, ocazie cu care s-au creat legături între șezători, s-au legat prietenii, s-au făcut planuri, s-au admirat minunății lucrate cu acul sau cu suveica, s-au schimbat modele, s-au deprins tehnici.

Tot în luna mai 2022 am vizitat Muzeul de Artă Populară Constanța unde au fost expuse 50 de piese ce fac parte din patrimoniul cultural-naţional, unele dintre ele fiind încadrate la categoria Tezaur și alături de ele și cămași cusute în cadrul șezătorii Cusături Dobrogene.

Sprijinim introducerea cămășii cu altiță în Patrimoniul Imaterial al Umanității, UNESCO prin promovarea continuă a valorii cămășii tradiționale, prin participarea la realizarea dosarului UNESCO “Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în Republica Moldova și România.”

Ne oferim bucurie, tihnă si, continuu, sprijin reciproc.

Sursele noastre de inspirație sunt, în principal, lucrările, colecțiile și munca doamnelor Eliza Brătianu, Sabina Cantacuzino, Elena C. Cornescu, Maria I. Panaitescu, Alexandrina Cantemir Enăchescu, Hedwing-Formagiu, dar și a domnilor Alexandru Tzigara-Samurcaș, Dimitrie Comșa, Erich Kolbenheyer, etc. precum și cămășile expuse în cadrul muzeelor.

Ne dorim ca această poveste să fie încununată de curiozitate, curaj, motivație, învățare prin exemplu, consultare, probe, tihnă în a coase, dedicare și bucurie de a ne revedea.

Membrele grupului Șezătoare București de lungul timpului: Luminița Andrieș, Viorica Arhire, Teodora Andrei, Marilena Elena Bescuca, Victoria Bizon, Mariana Dumitrascu Bordas, Oana Călărașu, Aida Ciobanu, Cristina Elena Dincă, Angelica Drăgulescu,Maria Drăgulescu, Mara Filipovici-Lazăr, Dana Gălbeaza Morau, Mariana Giușcă, Elza Ilina, Geanina Munteanu, Irina Penteleev, Răcățan Gabriela, Cami Rotariu, Florina Sandu, Luminiţa Scafa, Viorica Stemate, Rodica Stănciulescu, Mihaela Lidia Stoian, Nicoleta Tănase Trifu, Roxana Tudor, Ana Ursescu, Georgeta Bădoi.

Sfătuitor: Nelu Dumitrescu

Data: 17 06 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *